Finanțatorul Rapidului, Victor Angelescu, spune că Rareș Ilie (19 ani) i-a luat fața lui Octavian Popescu (19 ani) și s-a transferat la Nice și deoarece patronul de la FCSB Gigi Becali are pretenții financiare mult mai ridicate.
Rareș Ilie a fost transferul verii din fotbalul românesc, mijlocașul în vârstă de 19 ani de la Rapid fiind cumpărat de Nice, din prima ligă a Franței, pentru aproximativ 5 milioane de euro. Cu toate că Octavian Popescu a fost pe buzele tuturor în finalul stagiunii trecute, când a tras-o după el pe FCSB, tânărul din Giulești a reușit înaintea acestuia să facă pasul într-un campionat puternic din străinătate.
Finanțatorul Rapidului, Victor Angelescu, spune că fostul său jucător are marele avantaj al calităților fizice superioare, dar este convins și că patronul de la FCSB, Gigi Becali, nu ar fi fost de acord să renunțe la „perla” sa pentru această sumă de 5 milioane de euro.
Rareș Ilie i-a luat fața lui Octavian Popescu pentru un transfer în străinătate, iar Victor Angelescu spune că sunt mai mulți factori care i-au convins pe cei de la Nice. În primul rând, finanțatorul Rapidului spune că fostul „decar” din Giulești stă mult mai bine din punct de vedere fizic decât ceilalți tineri talentați din campionatul României, dar atrage atenția și asupra pretențiilor financiare pe care le are Gigi Becali la FCSB.
„(n.r. De ce Rareș Ilie, și nu alți tineri talentați din România, a ajuns la Nice?) Eu cred că e mai bun decât acei jucători. Probabil și Nice a crezut că e mai bun, dacă a făcut oferta.
(n.r. De ce Rareș Ilie i-a luat fața lui Octavian Popescu?) E o diferență de sumă, pentru că, din ce știm, nu ar fi fost vândut pe această sumă. Sau că nu atât își dorește patronul de la FCSB.
Părerea mea este că este, nu peste Octavian Popescu neapărat, dar peste foarte mulți tineri. El are un fizic mai bun”, a declarat Victor Angelescu pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER